Toate fantomele mintii mele,
Asteptau flamande sa te scap din brate ...
Si gurile noastre se sarutau,
Gurile noastre flamande muscau una din cealalta
Sangerau, plangeau, se sarutau si se devorau una pe cealalta.
Refuzand sa se elibereze una pe cealalta din acel sarut,
Ce nu avea sa se termine niciodata.
Gurile noastre se sarutau, sangerau si se devorau una pe cealalta ...
Mai apoi gurile noastre de neoprit din sarutul acela diavolesc,
Au inceput sa ne devoreze si pe noi, putin cate putin,
Vroiau sa ne dovedeasca ca nu au nevoie de trupuri,
Ca pot exista numai ele inclestate in acel sarut etern.
In definitiv au ramas numai gurile noastre sangerande,
Inclestate in sarutul din care au pornit spre a ne devora,
Nu mai aveam maini si nici picioare nici unu din noi,
Nici unu din noi nu mai exista fiindca gurile noastre ne devorasera,
Ramasesera doar urme de noi,
Si gurile noastre care refuzau sa se desparta,
Existau numai gurile noastre prinse pentru eternitate intr-un sarut muscat.
7 Februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu