Cand va fi sa pleci definitiv,
Lasa-mi si sufletul pe undeva.
Arunca-l in vreun cos de gunoi,
De pe-o strada rau famata ...
Nici unu din noi nu va mai avea nevoie de el.
El, daca ne va mai vrea pe vreunu dintre noi,
Isi va gasi singur drumul inapoi.
Si daca totusi nu va mai avea nevoie
De-o inima-n care sa bata.
Poate-l va gasi un vagabond ... sa-l vanda pe o bucata de paine.
Cand va fi sa pleci definitiv, daca va mai vrea o inima,
Ar fi bine sa vina inapoi la mine ...
Ma gandesc doar ca e mic ... si nu stie drumul,
Poate o caravana de pierde-lume-l va gasi ...
Si-mpreuna cu ei se va rataci in lumea asta mare.
Cu ei, in carutele lor murdare,
Pe drumurile neumblate pe unde va ajunge ...
Poate-si va gasi si el o inima-n care sa bata ...
Un alt trup gol, abandonat, uitat ... si daca nu,
Poate ca se va multumi sa bata-n toate inimile lor.
Si-apoi, daca nu-l va gasi nimeni,
Nici vagabondul si nici caravana ...
Daca-si va aduce-aminte drumul,
Si daca nu va ingheta la iarna pe vreun camp ...
O sa-l pun cu grija intr-un plic ... si tot tie o sa ti-l trimit.
Pentru c-atunci cand o sa pleci definitiv,
Pe sufletul meu vor ramane toate amprentele tale,
Si nimeni nu poate iubi un suflet care deja iubeste.
Nimeni nu poate imblanzi un cal deja imblanzit ...
Dar nu-i nimic, va fi si sufletul meu la fel ca mine ... unic.
Atunci, de fiecare data cand voi pleca definitiv si eu,
Nu va mai fi greu deloc, voi spune Pa, La Revedere sau Adio,
C-un zambet din ce in ce mai sincer si mai larg ...
O sa le spun ca sufletul meu e plin de iubire oricum,
Doar ca l-am expediat spre tine, intr-un plic, si s-a pierdut ... pe drum.
Ar fi pacat de tot sa se intample-asa,
Dar daca totusi vom trece prin iarna impreuna,
Iar cand se va topi zapada de pe iubirea noastra,
Primavara ne va gasi tot impreuna ...
Vom sti ca la toamna iubirea noastra va creste mare ... mult mai mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu