Imprumuta-mi o viata, un zambet,
Da-mi pletele tale sa le-nod cu-ale mele,
Imprumuta-mi pielea ta, sanii tai,
Da-mi picioarele tale sa le-nfasor in jurul taliei mele.
Imprumuta-mi cuvintele tale,
Da-mi toata caldura ta sa ne hranesc impreunarea.
Vino cand ma astept cel mai putin si spune-mi „Te iubesc",
Minte-mi realitatea cruda cu visele tale.
Arunca-mi din visul tau o scara ...
Ma voi urca pe ea ... pana la tine in tara
Pe care o visam amandoi, unde ne iubim, si suntem ...
De fapt nu, caci nu suntem ... acolo nu suntem.
De fapt acolo exista doar Eu ...
Un Eu, fara nume, dar cu corpurile noastre in el.
Un Eu cu 2 inimi palpitande in el spre nemultumirea
Tuturor celor care inca „suntem",
Si nu ... nu e vorba de noi, noi nu mai suntem ...
Caci acolo devenim Eu.
Dar toti ceilalti de langa noi nu au nimic
Din ce avem noi 2 in tara din visul tau ... din tara eternului Eu.
Nu o sa ies de-acolo niciodata,
Acolo mie-mi va fi bine ...
Si poti citi aceste rime ... ca fiind spuse chiar de tine,
Fiindc-asa cum ti-am mai spus noi nu mai suntem ...
Noi am ajuns un Eu etern in tara din visul tau ...
De fapt nu este visul tau ... e visul meu, fiindca acolo noi suntem Eu.
Tu stii ca-n ochii tai e-aceasta lume,
Unde nimic nu se intreaba niciodata,
Arunca-mi scara catre tine ... o sa ma lupt o viata sa ajung
In visul ce incepe-n ochii tai si se continua pe plete,
Vreau doar ca el sa isi gaseasca terminarea-n mine.
Cand o sa vina timpul, o sa ajungem impreuna dintr-o data,
Dar nu ne va surprinde nici un pic,
Fiindca noi demult ... noi nu mai suntem,
Noi vom fi devenit un Eu ... prelung.
6 Noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu