E mult prea multa singuratate-n lume,
De parca universul a amanetat fericirea
Si in schimbul ei a cumparat si mai multa unicitate.
Se pare ca ar fi vrut ca si noi, singurii lui posibili eroi,
Sa devenim la fel de unici ... la fel de singuri, ca si el.
Dar ar fi trebuit sa stie, ca noi, unicii lui eroi,
Ne vom rascula impotriva starii lui de fapt.
Si vom alege-mbatranirea ... si vom alege moartea,
Fiindca numai sub semnul sfarsitului ne vom putea vreodata lepada,
De toata singuratatea pe care ne-o baga pe gat.
De toata unicitatea de printre toate galaxiile lui ...
Acolo unde nu e nimic ... acolo unde e numai el.
Fiindca numai prin prisma mortii, vom putea,
S-alegem sa fim singuri ... nu singur.
Oamenii nu pot fi niciodata singuri decat adanc in ei,
Fiindca e multa galagie in lume,
Menita anume sa alunge toate singuratatile ...
Mai mult sau mai putin postume.
Ale tuturor universurilor care ... de ciuda,
Au blestemat, fiecare in parte, ca toti sa ne simtim singuri ...
Desi ne avem aproape ...
Adesea, fiecare dintre noi suntem mult prea singuri.
Chiar si-ntr-o impreunare de degete si guri.
16 Octombrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu