Orele se opresc intotdeauna cand secundele ajung intre sanii tai.
Timpul in bratele tale incepe sa susghite ca un nou nascut,
Iar zilele si noptile nu mai alterneaza.
Cu capul pe pieptul tau toti anii dureaza o vesnicie,
Pentru ca numai in eternitate timpul nu se mai poate masura,
Si are tendinta de a dura cat un scancet de copil.
Eu, nu sunt demn de iubirile voastre,
N-am destul timp pentru a va povesti de ce.
Eternitatea mea s-a terminat acum mult timp ...
Inca de pe vremea cand am incetat sa mai scancesc ... ca un copil.
De pe vremea cand am plecat dintre sanii mamei,
Si-am inceput sa ma hranesc singur.
Ironic, mama a continuat sa m-alapteze ...
Chiar si cand am ajuns copil batran.
Nu stiu de ce in fiecare zi avea alt nume, alta privire si alta poveste ...
Cu toate astea ea a continuat sa m-alapteze ...
Uneori chiar si de 2 ori pe zi.
Imi amintesc de parca ieri am devorat ultimul san,
Suparat fiind ca nu mai are lapte si nici rom sau vodka,
Cum mama-ceea conjuncturala a incetat sa imi mai fie mama
Chiar cand satul de toata lumea, calic de sanii ei,
M-am repezit ca o bestie de prada sa-i devorez anchiorul.
Dar s-a speriat si a fugit si a uitat ca-n ziua-ceea, ea-mi este mama.
Nu te-am nascut, mi-a zis, n-am nici o datorie ...
Insa avea ... nu datorie ci nevoie ... de mine sau de altul,
Oricum ... vroia si ea un tata-n fiecare zi.
P.S. La mine se termina aici ... neterminata, o poti termina tu ...
13 Iulie 2011